Primarul orașului Piatra Neamț, liberalul Andrei Carabelea, este acuzat că fură apă printr-un racord fraudulos la rețea, care ocolește contorul ce înregistrează consumul de apă potabilă. Acuzațiile sunt formulate chiar de viceprimarul social-democrat al urbei, Alin Lehăduș.
Primarul municipiului Piatra Neamț, liberalul Andrei Carabelea, este acuzat de către viceprimarul social-democrat Alin Lehăduș că fură apă din rețeaua orașului, după ce ar fi fost prins de angajații Apa Serv că avea instalat la domiciliul său un bypass peste contorul care înregistrează consumul de apă potabilă.
”Primarul Andrei Carabelea are la propria casă un racord fraudulos instalat la rețeaua de apă!
Poza și procesul verbal de mai jos demonstrează acest lucru, arătând că la casa primarului Andrei Carabelea se consumă apă fără să fie înregistrată de contoarul instalat. Acest lucru a fost descoperit la o vizită a reprezentanților companiei Apa Serv, procesul verbal fiind semnat de un membru al familiei primarului.
Citez din procesul verbal: “Am constatat înlocuirea contorului cu citire radio cu contorul cu seria … și o țeavă cu robinet care ocolește contorul”.
Cer instituției care a descoperit această situație să facă publice toate informațiile privind acest caz.
Totodată, o problemă atât de gravă privind moralitatea unei persoane aflate într-o funcție publică nu poate duce decât la demisia celui în cauză. Dacă această situație este adevărată (iar datele de mai jos arată că ea este sau cel puțin a fost la un anumit moment dat) atunci primarul Andrei Carabelea trebuie să își dea demisia din funcția de primar al municipiului Piatra-Neamț”, a scris viceprimarul orașului, Alin Lehăduș, într-o postare în care prezintă și dovezile sale: procesul verbal de constatare întocmit de regia de apă și o fotografie a racordului fraudulos.
Luni seară, primarul din Piatra Neamț a postat o reacție vehementă, în care îi acuză pe cei de la PSD că ”au început să inventeze minciuni la adresa primarului. Ultima mizerie leagă numele meu de un aşa-zis branşament ilegal la reţeaua de apă”.
Carabelea susține că îi va da în judecată pe detractorii săi și somează Apa Serv ”să iasă public şi să prezinte situaţia reală”.
Edilul explică situația printr-un ”exces de zel” al regiei de apă și postează, la rândul său, un alt proces verbal al aceleiași Apa Serv, menit să-i dea lui dreptate , scrie Ziar Piatra Neamț.